Home » Istorie » Cum au apărut bunele maniere la masă. Momentul în care furculiţa nu a mai fost instrumentul ”Diavolului”

Cum au apărut bunele maniere la masă. Momentul în care furculiţa nu a mai fost instrumentul ”Diavolului”

Publicat: 16.04.2017
Secolul XVI a reprezentat o perioadă de dezvoltare a artei, ştiinţei şi geografiei, domenii care au remodelat modul în care europenii înţelegeau lumea.

La începutul anului 1.500, când exploratorii au cercetat Lumea Nouă, au fost create unele dintre cele mai binecunoscute opere de artă din timpul renascentismului, precum tavanul Capelei Sixtine, realizat de Michelangelo. Până la sfârşitul secolului, operele lui Shakespeare influenţau gândirea umană, iar în Padua, un profesor numit Galileo Galilei începea să descopere secretele sistemului solar, relatează National Geographic. 

Istoricii au descoperit o legătură strânsă între renascentism şi dezvoltarea rapidă a codurilor comportamentale de la masă. În opera The Art of Eating, scriitorul american, M. F. K. Fisher, susţinea că nobilimea europeană a început să folosească manierele la masă din anul 1533. În acelaşi an a avut loc nunta dintre Caterina de’ Medici (nepoata Papei Clement al-VII-lea) şi viitorul rege al Franţei,  Henric al-II-lea. 

Caterina fusese crescută în Florenţa, epicentrul cultural al artei mâncatului. Atunci când a ajuns în Franţa, scrie Fisher, femeia a fost şocată ,,Aici, în Paris, oamenii încă râd batjocoritor de italienii care utilizează furculiţe, ei consumă carnea direct de pe vârful cuţitului sau o rup cu degetele.”

Sursa: Wikimedia Commons

În timpurile medievale, mesele erau doar plăci de lemn pe suporţi, practică ce stă la baza expresie ,,a pune masa.” Placa era apoi acoperită de o pânză pe care cei care mâncau îşi ştergeau mâinile. Cuţitele, furculiţele şi paharele erau împărţite, iar supa era sorbită direct din bol. 

În ciuda haosului din timpurile medievale, unele norme de conduită au predominat. Acestea pot fi găsite în ghidurile de comportament precum cele scrise în 1384 de către Francesc Eiximenis, un teolog din Catalonia, care încuraja persoanele bine-crescute să urmeze anumite reguli. ,,Dacă ai tuşit sau strănutat, nu îţi şterge niciodată mâinile cu faţa de masă,” scria acesta. ,,Dacă o persoană simte nevoia să scuipe la masă, acesta ar trebui să o facă după ce se întoarce cu spatele, niciodată pe masă sau pe un alt mesean,” adăuga el. 

În 1550, cu trei ani înainte de sosirea Caterinei de’ Medici în Franţa, Erasmus din Rotterdam  a reuşit să creeze o variantă modernă a Noului Testament grecesc. Scris pentru Henric din Burgundia, cartea lui Erasmus sublinia importanţa înfrânării ,,Unele persoane, la scurt timp după ce se aşează la masă, îşi bagă mâinile în mâncărurile de pe masă. Acesta este un comportament al lupilor.” Utilizarea corectă a ustensilelor era foarte importantă. ,, Afundarea degetelor în mâncărurile cu sos este foarte nepoliticos. Ar trebui utilizate cuţitul şi furculiţa,” nota autorul. 

După răspândirea utilizării şerveţelelor, au început să fie folosite furculiţele. Una dintre primele furculiţe din lume aparţinea prinţesei bizantine Theodora Anna Doukaina, care a călătorit în Veneţia în 1071 pentru a se căsători cu Doge Domenico Selvo. Cele două furculiţe pe care le-a utilizat pentru a-şi duce mâncarea la gură au provocat un scandal printre veneţienii care le considerau sofisticate. Reprezentatul Vaticanului în Veneţia a sugerat că acestea ar putea fi instrumente diabolice. 

Atunci când Caterina de’ Medici a ajuns în Franţa a încercat să popularizeze utilizarea furculiţei. Însă folosirea furculiţei s-a răspândit din anul 1611, iar din secolul XVIII, ghidurile de bune maniere impuneau utilizarea furculiţei

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Melania Trump, de la model la Primă Doamnă. În spatele hainelor de catifea și a pălăriilor sofisticate
Melania Trump, de la model la Primă Doamnă. În spatele hainelor de catifea și a pălăriilor sofisticate
Călătoria lui Donald Trump de la mogul imobiliar la star de reality show și apoi președinte
Călătoria lui Donald Trump de la mogul imobiliar la star de reality show și apoi președinte
Trucul șocant prin care poți să-ți crești masa musculară
Trucul șocant prin care poți să-ți crești masa musculară
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Iată cum o simplă vizită la coafor ar putea să ne pună viața în pericol
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Test de cultură generală. Ce este apa carbogazoasă?
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Telescopul Spațial James Webb a găsit o planetă misterioasă care nu seamănă cu nimic din Sistemul Solar
Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă până la jumătatea lunii februarie
Meteorologii anunță vreme neobișnuit de caldă până la jumătatea lunii februarie
Nvidia a intrat în top 10 cele mai valoroase companii din lume
Nvidia a intrat în top 10 cele mai valoroase companii din lume
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Demența ar putea fi prevenită cu antibiotice, antivirale și vaccinuri, arată un studiu
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Protest Greenpeace la Forumul Economic Mondial: ce mesaje au afișat activiștii?
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”
David Lynch: „Dune a fost singurul eșec real din cariera mea”